MATERIALE DE INVATARE PERMANENTA

Competente ale profesorului facilitator

Calitatea si eficienta educatiei si invatamantului sunt dependente de competenta profesorului si de pregatirea lui profesionala. Cercetatorii in domeniul stiintelor educatiei au introdus un nou concept asociat profesiei de dascal, acela de profesor facilitator.

Cuvinte cheie: facilitator educational, profesor facilitator, educator facilitator.

,,Este procesul de invatamant din Sistemul de invatamant romanesc unul facilitator, de facilitare?’’. Care sunt competentele de care trebuie sa dispuna si ce roluri isi asuma profesorii care doresc sa imbratiseze principiile facilitarii profesionale. In primul rand este necesara clarificarea unor concepte aparute recent in literatura de specialitate:
  • facilitare educationala
  • facilitator educational
  • profesor facilitator
  • educator facilitator

Facilitarea educationala este un proces dinamic si complex, in cadrul caruia colaboreaza si coexista cei doi parteneri educationali (educatorul facilitator si educabilul) in vederea atingerii de catre educabil a unor finalitati educationale, la un nivel inalt de performanta (cognitiva, psihomotorie, afectiva), prin initierea si realizarea unor activitati specifice si asumarea responsabilitatii educabilului asupra propriei formari,intr-un context educational cladit pe principii si valori umaniste.

Pornind de la definitia facilitarii educationale, se poate defini urmatorul termen- acela de facilitator educational. Facilitatorul educational este persoana care face posibil accesul la cunoastere si la rezultatele ei. Acesta este profesorul facilitator si educatorul facilitator. Desi cei doi termeni par a fi identici, literatura de specialitate face distinctie intre acestia; profesorul facilitator isi desfasoara activitatea in educatia formala, in timp ce educatorul facilitator in educatia nonformala.

Facilitarea in educatie determina o redefinire a procesului de invatare: principala responsabilitate pentru atingerea obiectivelor fiind a educabilului, cu suportul indeaproape al educatorului. in contextul unui proces de invatamant facilitator dascalului ii revine sarcina de a sprijini elevul sa avanseze, conducand procesul educational spre centrarea pe educabil. Educatorul facilitator este mai deschis spre a-i asculta pe educabili si a cunoaste sentimentele lor, acordand o atentie deosebita atat relatiei cu acestia, cat si continuturilor predate, este mai putin axat pe propriile cunostinte si credinte decat alti profesori, acordand aceeasi atentie relatiei cu educabilii, cat si continuturilor predate.

Ce calitati, roluri si competente trebuie sa aiba profesorul facilitator? Conform modelului de facilitator propus de J. Wittmer si R. Myrick, profesorul facilitator prezinta sase caracteristici principale:

  1. Atent: aloca timp efectiv pentru elevi, observa expresii faciale, cauta sensuri si sentimente in spatele cuvintelor;
  2. Genuin: se manifesta ca fiind onest in relatiile interpersonale, cu ingrijorare reala pentru elev;
  3. Intelegator: tine cont de specificul cultural al fiecarui elev, percepe si raspunde sentimentelor elevilor;
  4. Respectuos: considera ca fiecare elev este unic, cu atitudine pozitiva fata de elev, chiar daca acesta nu se comporta corespunzator;
  5. Cunoscator: selecteaza atent continutul de predare, utilizand o varietate de strategii de predare;
  6. Comunicativ: capabil sa transmita idei si sentimente, sa descifreze sensul din spatele cuvintelor; poseda deprinderi de relationare interpersonala.
Dupa P.Young (1996), rolurile care profesorul facilitator si le asuma pe parcursul procesului educational sunt:
  1. Rolul de educator – preda prin exemple, prin prezentarea unor informatii relevante si pline de sens.
  2. Rolul de ghid – ofera sfaturi generale, dar si particulare, sprijinind procesul de autocunoastere si de responsabilizare personala a educabilului.
  3. Rolul de leader – este un model de partener in echipa, promoveaza un mediu propice muncii in echipa.
  4. Rolul de manager – fiind capabil de a organiza situatii de facilitare, de a gestiona probleme si conflicte posibile.
  5. Rolul de coleg – relationeaza permanent cu alti facilitatori, in scopul optimizarii procesului de predare.

Calitatile si caracteristicile personale ale profesorului facilitator trebuie dublate de urmatoarele competente (Iucu, R., Manolescu, M., 2004):

  • Stiintifica – dobandirea si utilizarea unor cunostinte stiintifice in domeniu;
  • Psihosociala – optimizarea relatiilor interumane in cadrul procesului de predare;
  • Manageriala – gestionarea situatiilor de predare-invatare-evaluare;
  • Psihopedagogica – cunoasterea psihologica a elevului si adaptarea strategiei de predare la specificul acestuia.
A fi profesor facilitator constituie o provocare, facilitarea fiind o munca provocatoare care determina o serie de emotii, implica anumite valori si modalitati aparte de a trata oamenii.

Profesorii trebuie sa adopte o atitudine de tip coaching

Care este sansa studentului si a profesorului in economia romaneasca? De la aceasta intrebare ar trebui sa ia startul o reforma a educatiei care sa cuprinda o schimbare fundamentala proiectata si realizata la nivelul sistemului de invatamant si in continutul procesului de instruire, sunt de parere economistii.

Profesorul are o influenta importanta in viata studentilor si sunt promotori activi ai libertatii de expresie si analizei critice a unor chestiuni complicate. De aceea, trebuie sa fie deschisi din punct de vedere intelectual si sa ofere informatii adecvate pentru a sprijini studentii in a intelege chestiunile in discutie. Ca urmare, in procesul de invatare, rolul profesorului trebuie sa fie de facilitator, iar acest obiectiv este atins atunci cand profesorii depun eforturi pentru ca studentii sa se implice activ in procesul invatarii. Asa se poate distinge o atitudine de tip coaching in relatia cu studentii.

Coaching-ul reprezinta un proces de predare, formare sau dezvoltare in care o persoana beneficiaza de sprijin in timp ce invata pentru a obtine un rezultat sau obiectiv personal sau profesional specific. Termenul de “coaching” poate fi atribuit unei relatii de tip informal intre o persoana care detine o mai mare experienta si expertiza intr-un domeniu sau mai multe decat alta persoana si ofera consiliere si indrumare, pentru ca cea din urma parcurga cu succes un proces de invatare. Aceasta forma de coaching-ul este similara cu “mentoring-ul”.

“In procesul de predare, profesorii ar trebui sa adopte mai mult pe conceptul de coaching, astfel incat sa permita studentilor sa aleaga propriul drum. Astfel, mai multa libertate economica si o responsabilitate mai mare la nivel de invidivid pentru propria soarta vor face ca piata sa conteze in alegeri inclusiv educatia. Daca un profesor isi bate joc de curs si elevii constientizeaza acest lucru, profesorul va fi boicotat. Dar in prezent exista un dezinteres general. De aceea, nu avem o piata a educatiei functionala”, apreciaza Cristian Paun.

In opinia sa, a oferi valoare pozitiva sau negativa unor modele din economia reala reprezinta uneori riscul de a obtine o reactie deloc pozitiva din partea studentilor, pentru ca acestia sunt implicit influentati de ce se intampla in mediul privat si societate, in ansamblu. “Prezentarea unor modele de succes tine intotdeauna de teoria cu care decodificam aceste lucruri. Sa predam teorie economica in scoli sau studii de caz? Astfel ca incercarea de a pune in discutie problemele reale, este redusa, costisitoare si deranjanta pentru mediul universitar. Nu se produc studenti invatati sau articole de calitate. De aceea, o discutie inspre liberalizare, neuniformizare, ar fi binevenita”.

Tipuri de perceptie a educatiei in psihologia copilului

 

Studiile realizate pana in prezent de psihologi au demonstrat in unanimitate ca perceptia copilului asupra educatiei este una pur subiectiva si nu are legatura cu ceea ce adultii considera ca este important.

Potrivit acestor cercetari, perceptia copilului asupra educatiei difera in functie de varsta pe care o are si mediul din care provine. Pentru copiii cu varste cuprinse intre 5 si 8 ani, educatia se confunda cu joaca, ei nefiind inca pregatiti sa-si asume consecintele educatiei si mai ales rolul ei pe termen lung. De aceea, metodele educationale la aceasta varsta trebuie sa tina cont de perspectiva copilului si nu doar de programa impusa. Lectiile trebuie sa fie predate dintr-o perspectiva ludica, sa implice atat senzorial cat si afectiv copilul si sa-l motiveze.

In procesul de educare la varste mici, rolul parintelui si al profesorului este esential pentru conturarea perceptiei copilului asupra educatiei pentru tot restul vietii sale. Mediul in care invata si motiovatiile care i se aduc sunt responsabile de atitudinea lui viitoare fata de procesul de invatare. Este recomandat ca parintii sa se implice cat mai mult in activitatile de scoala ale copiilor, pentru ca ei sunt singurul liant intre familie si scoala. Exemplele de la scoala trebuie sa aiba radacinile in lucrurile familiare, de acasa. Copilul trebuie incurajat sa faca corespondente intre lucrurile de acasa si exemplele de la scoala. Formele initiale ale perceptiei incep sa se ordoneze si sa fie mai clare datorita observatiei. Perceptia devine un proces subordonat gandirii, intentiilor, cunoasterii.

Prescolarul percepe obiectele in mod afectiv si le leaga de situatii concrete. Cand vorbeste despre un obiect da amanunte care nu tin neaparat de perceptia lui directa. Astfel despre o masinuta poate spune ca este mare, rosie, are telecomanda care nu mai functioneaza de cand a rupt butonul verde dupa ce i-a adus-o bunicul.

Perceptiile spatiale ii permit sa evalueze forma si volumul obiectelor. Limbajul de incadrare in spatiu incepe sa fie mai des folosit. La 3 ani copilul da informatii despre lungime si grosime, la 4 ani percepe verticala sus-jos, la 5 ani distanta (aproape, departe), la 6 ani foloseste pozitionarea (stanga-dreapta).

Schemele spatiale se largesc, copilul cunoaste, recunoaste si descrie interiorul si exteriorul casei, gradinitei, magazinului etc. Spatiile largi, departate, cele care nu intra in perceperea directa sunt confuze. Intr-o localitate vecina copilul te poate intreba „In ce tara suntem?”, iar la o distanta de sute de kilometri de casa i se pare normal sa-ti spuna “Hai pana acasa sa luam papusa.”

Perceptiile temporale cunosc o evolutie semnificativa. Copilul incepe sa verbalizeze succesiunea si durata unor evenimente. Diferite cuvinte din vocabularul care exprima timpul sunt folosite cu mai multa precizie: incet/repede, inainte/dupa, devreme/tarziu, dimineata/la pranz/ seara. Totusi notiuni de azi/maine, saptamana viitoare/ anul trecut ii sunt inca neclare. In exprimarile prescolarului mic pot sa apara constructii de tipul „Am fost maine”, „O sa vina ieri”. Prescolarul mijlociu incepe sa sesizeze trecutul apropiat, iar cel mare foloseste cu mai putine erori timpurile verbelor.

La varsta prescolara se dezvolta noi forme de perceptie cum este observatia cu scop, organizata si planificata, rolul major apartinand gradinitei prin activitatile sale specializate.

Rolul cunoasterii acestor perceptii este adoptarea unei flexibilitati mai mari din partea profesorilor in ceea ce priveste programa studiata si modul de evaluare.

 

Educatie formala vs. educatie informala

 

Educatia formala reprezinta ansamblul actiunilor si influentelor pedagogice proiectate institutional in cadrul sistemului de invatamant prin structure organizate ierarhic pe nivele si trepte de studii, in cadrul unui process de instruire, sub indrumarea unor cadre didactice specializate ce transmit informatii cu scopul formarii educabilului.

Acest tip de educatie este institutionalizat, intrucat se realizeaza in institutii dedicate exclusiv acestei activitati. Cunostintele sunt sistematizate, in functie de orare, programe si manual. Procesul de invatare este esalonat, cronologic, evaluat pe etape de scolarizare de catre personal didactic specializat. Educatia formala este organizata sub forma activitatilor instructiv-educative concrete in cadrul procesului de invatamant. Pentru ca este social acceptata ca forma principala de educatie, educatia formala este evaluata social, conform unor criterii socio-pedagogice ferme.

Unul dintre avantajele acestui tip de educatie este ca, fiind generalizata, oricine are acces la acest tip de educatie. Ofera posibilitatea realizarii unei evaluari individualizate si a dezvoltarii deprinderilor de munca intelectuala a educabilului. In ceea ce priveste dezavantajele, exista predispunerea la rutina si monotonie, lipsa corelatiilor interdisciplinare si participarea active redusa a elevilor. Structurarea cronologica implica nevoia de terminare a materiei si graba pentru parcurgerea programei scolare, rezultand in tratarea superficiala a unor teme.

Educatia informala reprezinta ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice exercitate in mod spontan, neintentionat si continuu asupra personalitatii umane, care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri pedagogice. Acest tip de educatie nu este lipsita de caracter formativ, si se refera la totalitatea influentelor educative neorganizate, nesistematice si nesubordonate unor finalitati precise. Educatori informali pot fi toti cei care au influenta asupra individului de-a lungul vietii, acestia formand priceperi, deprinderi, structureaza convingerile si atitudinile, interiorizeaza anumite valori, conturand astfel profilul psihosocial al educabilului. Educatia informala exprima caracterul spontan al educatiei, liber de orice formalizare si o achizitie autonoma a persoanei dobandita in maniera intamplatoare. Educatia informala implica invatarea realizata in imprejurari diferite, cu grad scazut de prelucrare.

Printre cele mai importante caracteristici ale educatiei informale se numara continutul extreme de variat al informatiilor acumulate de individ din totalitatea informatiilor cotidiene cu care se confrunta acesta. Informatiile nu sunt selectate sau prelucrate pedagogic, sunt aleatorii, achizitionate de cele mai multe ori involuntar. Cu toate acestea, educabilul are o mai mare libertate de actiune si dispune de posibilitatea gestionarii formarii propriei personalitati.

 
EDUCATIA FORMALA EDUCATIA INFORMALA
Predispunerea catre rutina si monotonie ofera o mai mare libertate de actiune individului
Putine corelatii interdisciplinare Individul isi coreleaza singur informatiile acumulate
Activismul elevilor este redus Natura practica a informatiilor
Nu se fac legaturi cu experienta de viata Informatiile sunt preluate din viata
Desfasurarea actului didactic in institutii specializate Caracterul spontan al educatiei, liber de orice formalizare
Obiective educationale clar formulate Achizitie autonoma a persoanei
Personal didactic specializat Invatare realizata in imprejurari diferite cu grad scazut de prelucrare
Cunostinte sistematizate
Proces de invatare esalonat
   

Lifelong Learning – in proiecte de educatie

 

Lifelong Learning premiza a mentinerii calitatii capitalului uman

Conceptul de capital uman se referă la faptul că fiinţele umane investesc în ele însele, prin intermediul educaţiei, antrenamentelor [training], ori al altor activităţi, ceea ce duce la creşterea veniturilor [income] lor în viitor prin creşterea câştigurilor obţinute de fiecare de-a lungul vieţii [lifetime earnings]. Economiştii utilizează termenul ‘investiţie’ cu referire la cheltuiala făcută pentru obţinerea unor lucruri [assets] care vor produce venit în viitor şi opun investiţia consumului, care produce satisfacţie sau beneficii immediate, dar nu creează venit viitor.

Lucrurile [assets] care generează venit în viitor sunt numite capital. Analizele economice ale investiţiei şi capitalului au tins, prin tradiţie, să se concentreze asupra capitalului fizic – maşini, echipament, ori clădiri –, considerat a genera venit în viitor prin crearea capacităţii de producţie. Totuşi, un număr de economişti clasici, printre care Adam Smith, au subliniat că educaţia contribuie la creşterea capacităţii de producţie a lucrătorilor în acelaşi fel în care achiziţionarea unei maşini noi, ori a altor forme de capital fizic, creşte capacitatea de producţie a unei fabrici sau a altei întreprinderi. A fost astfel deschisă o analogie între investiţia în capitalul fizic şi investiţia în capitalul uman. Conceptul nu s-a dezvoltat însă decât de la începutul anilor 1960, când economistul american Thedore Schultz a analizat cheltuielile educative ca pe o formă de investiţie (Schultz, 1961), când revista americană Journal of Political Economy a publicat un supliment intitulat ‘Investiţia în fiinţele umane’ (în 1962) şi când Gary Becker a publicat o carte cu titlul Human Capital (Becker, 1964; 1975), ce dezvolta o teorie a formării capitalului uman şi analiza rata de recuperare a investiţiei în educaţie şitraining.

De atunci, conceptul de capital uman a dominat economia educaţiei şi a avut o influenţă puternică asupra analizelor cu privire la pieţele muncii, la formarea salariilor şi la alte teme ale economiei cum sunt, de pildă, analiza creşterii economice, a cheltuielilor pentru sănătate, ori studiul migraţiilor. Întrucât acestea contribuie la formarea capacităţii de câştig a indivizilor, iar prin aceasta sporesc veniturile pe care ei le obţin de-a lungul vieţii, se recunoaşte că ele reprezintă de asemenea investiţii în capitalul uman » (Woodhal, 1997; trad. rom. ES).

Conform comunicatului Comisiei Europene din noiembrie 2001 – Realizare unei arii europene a educatiei permanente – termenul de invatare permanenta este definit astfel: totalitatea activitatilor de invatare care se produc de-a lungul intregii vieti, in scopul imbunatatarii cunostintelor, abilitatilor si competentelor dintr-o multipla perspectiva: personala, civica, sociala sau ocupationala.

Conform aceluiasi document, invatarea permanenta presupune:

  • Dobandirea si actualizarea oricarui tip de abilitati, interese, cunostinte si calificari, incepand cu educatia prescolara pana la perioada de dupa pensionare. Conceptul de invatare permanenta promoveaza astfel dezvoltarea cunostintelor si competentelor necesare fiecarui cetatean pentru a se adapta la o societate bazata pe cunoastere si pentru a participa activ in toate sferele vietii economice si sociale, detinand astfel controlul propriului viitor.
  • Valorizarea oricaror forme de invatare, incluzand: invatarea in contexte formale, cum ar fi, de exemplu, un curs urmat la universitate; invatarea non-formala, cum ar fi de pilda abilitatile profesionale dobandite la locul de munca; invatare informala, cum ar fi invatarea inter-generatii (ex. parinti invatand sa foloseasca mijloacele moderne de comunicare de la copiii lor sau invatarea unui instrument impreuna cu un prieten).

Conform acestei definitii, invatarea permanenta presupune ca oportunitatile de invatare sa fie disponibile tuturor cetatenilor in orice moment. Concret, aceasta inseamna ca fiecare individ poate sa isi alcatuiasca propriul parcurs de educatie si formare, adaptat nevoilor si intereselor personale, in orice moment al vietii. Continutul invatarii, modul in care se realizeaza invatarea si contextul in care aceasta se produce poate varia in functie de cel care invata si de propriile cerinte de invatare.

Invatarea permanenta inseamna, de asemenea, a oferi programe de tip „a doua sansa” pentru actualizarea competentelor de baza dar si pentru a beneficia de oportunitati de invatare de nivel mai inalt. Aceasta presupune ca ofertele sistemele de educatie trebuie sa devina mai deschise si mai flexibile, astfel incat aceste oportunitati sa poata fi cu adevarat adaptate la nevoile celui care invata si la potentialul real al acestuia.

 

Invatare pe tot parcursul vietii – GRUNDTVIG

Programul GRUNDTVIG isi propune sa ofere alternative educationale si sa imbunatateasca accesul celor care, indiferent de varsta, doresc sa dobandeasca noi competente prin forme de educatia adultilor.

GRUNDTVIG vine in intampinarea nevoilor de predare / invatare ale adultilor si se adreseaza institutiilor sau organizatiilor care asigura sau faciliteaza educatia acestora. Orice organizatie din domeniul educatiei adultilor, din sistemul formal, non-formal sau informal poate sa participe la programul Grundtvig.

Adultul, in sensul programului Grundtvig, este o persoana de peste 25 de ani, sau un tanar sub aceasta varsta, care nu mai este cuprins in sistemul formal de educatie.

Obiective specifice Programul Grundtvig urmareste:

  • sa raspunda provocarilor educationale impuse de imbatranirea populatiei / cresterea sperantei medii de viata in Europa
  • sa sprijine oferta si sa raspunda cererii de alternative educationale pentru adulti, cu scopul de a ameliora cunostintele si competentele acestora.

Obiective operationale Prin actiuni si tipuri de activitati specifice, programul Grundtvig isi propune:

  • sa creasca accesibilitatea, calitatea si volumul mobilitatilor in Europa, pentru persoanele implicate in educatia adultilor
  • sa amelioreze calitatea si sa creasca volumul cooperarii intre organizatiile implicate in educatia adultilor in Europa
  • sa asiste persoanele care provin din categorii si contexte sociale vulnerabile si/sau marginalizate, in mod deosebit persoanele varstice si pe cei care au iesit din sistemul formal de educatie fara calificari de baza, pentru a le oferi oportunitati alternative de educatie
  • sa faciliteze dezvoltarea de practici inovative in educatia adultilor precum si transferul acestora de la o tara participanta la alta
  • sa sprijine dezvoltarea de continuturi informationale bazate pe noile tehnologii, dezvoltarea serviciilor, practicilor si metodelor pedagogice inovative pentru invatarea pe tot parcursul vietii
  • sa multiplice abordarile pedagogice si sa imbunatateasca managementul organizatiilor pentru educatia adultilorCandidati eligibili
  • Adulti care invata / cursanti adulti
  • Profesori, formatori sau alte categorii de personal din institutii si organizatii de educatia adultilor
  • Persoane sau institutii responsabile cu initierea si monitorizarea politicilor si sistemelor educationale pentru adulti, de la nivel local, regional si national
  • Asociatii si reprezentanti ai organizatiilor implicate in educatia adultilor, inclusiv asociatii ale profesorilor sau asociatii din domeniul educatiei
  • Institutii si organizatii care ofera diferite tipuri de pregatire in educatia adultilor
  • Institutii implicate in formarea initiala si continua a personalului din domeniul educatiei adultilor
  • Organizatii care furnizeaza servicii de orientare, consiliere si informare in domeniul educatiei adultilor
  • Centre de cercetare in domeniul educatiei adultilor
  • Firme, intreprinderi si IMM-uri
  • Organizatii non-profit, asociatii si fundatii care lucreaza in regim de voluntariat, organizatii non-guvernamentale
  • Institutii din invatamantul superior

 

Prin intermediul progamului Grundtvig pot fi finantate:

  • Mobilitati individuale – stagii, plasamente, cursuri sau schimburi de experienta intre cei implicati in organizatii sau institutii de educatia adultilor, formale cat si non-formale, sesiuni de formare sau de dezvoltare profesionala a personalului implicat in educatia adultilor; vizite pregatitoare destinate constituirii Parteneriatelor si elaborarii viitoarelor proiecte Grundtvig
  • Parteneriate (Parteneriate pentru Invatare Grundtvig), pe teme de interes comun pentru institutiile participante
  • Proiecte multilaterale al caror scop este acela de a ameliora sistemele de educatie a adultilor prin dezvoltare si transfer de inovatii si bune practici
  • Retele de experti si organizatii (Retele Grundtvig) care vizeaza in mod deosebit: – dezvoltarea de mijloace pedagogice in domeniul educatiei adultilor – identificarea, imbunatatirea si diseminarea de bune practici si metode inovative relevante – furnizarea de materiale si continuturi pentru proiectele si parteneriatele implementate de organizatii terte, pentru facilitarea activitatilor de cooperare si stimularea dimensiunii interactive intre acestea – dezvoltarea de instrumente pentru analiza de nevoi si pentru asigurarea calitatii in domeniul educatiei adultilor
  • Vizite pregatitoare destinate reprezentantului unei institutii care doreste sa participe la un seminar de contact sau la o intalnire cu potentiali parteneri pentru realizarea unui Parteneriat sau proiect Grundtvig
  • Masuri acompaniatoare - alte initiative menite sa promoveze obiectivele Programului Grundtvig

Invatare pe tot parcursul vietii – PROGRAMUL COMENIUS

Ce este Comenius?

Comenius este prima componenta a Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii. Se adreseaza institutiilor de invatamant preuniversitar de stat si private (de la gradinite la scoli postliceale) si tuturor membrilor comunitatii educationale care isi desfasoara activitatea in acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum si autoritatilor locale, asociatiilor de parinti sau ONG-urilor care activeaza in domeniul educational.

Comenius sprijina financiar realizarea de parteneriate scolare, proiecte de formare a personalului didactic, retele de parteneriat scolar, precum si participarea la stagii de formare initiala si continua pentru a creste calitatea si a consolida dimensiunea europeana in educatie.

Programul Sectorial Comenius, la nivel european, urmareste o tinta foarte ambitioasa, si anume sa implice in activitati educationale de cooperare cel putin trei milioane de elevi pana in anul 2013.

De asemenea, Comenius urmareste:

  • Dezvoltarea cunoasterii si intelegerii diversitatii culturale si lingvistice europene in randul profesorilor si elevilor;
  • Sprijinirea elevilor pentru a dobandi competentele si abilitatile necesare dezvoltarii personale pentru integrare profesionala si cetatenie activa.

Pentru informatii suplimentare despre Programul Sectorial Comenius, va rugam sa consultati:

  • Decizia 1720/2006/EC a Parlamentului si Consiliului European privind stabilirea unui program de actiune pentru invatarea pe tot parcursul vietii;

Invatare pe tot parcursul vietii- PROGRAMUL ERASMUS

ERASMUS este parte a Programului Comunitar de Invatare pe tot Parcursul Vietii si cuprinde actiuni destinate cooperarii europene in domeniul invatamantului superior. Prin ERASMUS este sprijinita dezvoltarea dimensiunii europene a studiilor universitare si postuniversitare, programul acoperind toate disciplinele si domeniile de studiu.

ERASMUS a fost lansat in anul 1987 sub forma unui program destinat sprijinirii studentilor in scopul efectuarii unei perioade de studiu intr-o alta tara europeana, cu recunoasterea formala a perioadei petrecute la institutia partenera. Incepand cu anul 1995, ERASMUS a devenit o subcomponenta a programului SOCRATES al Uniunii Europene. Conceptia generala si obiectivele noului program au evoluat, astfel incat mobilitatea reprezinta in prezent doar unul dintre aspectele vizate la nivelul studentilor si al personalului didactic. Noul program ERASMUS urmareste extinderea formelor de cooperare la nivelul invatamantului superior, oferind unui numar cat mai mare de institutii partenere posibilitatea de a participa in proiecte transnationale si de a valorifica in interes comun tehnologia informationala.

In prezent, ERASMUS furnizeaza burse de mobilitate pentru mii de studenti, punandu-se accent pe asigurarea recunoasterii academice a studiilor efectuate. In acest sens este demn de remarcat faptul ca in octombrie 2009 Comisia Europeana a celebrat atingerea numarului de 2.000.000 de studenti ERASMUS la nivel european.

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului implementeaza proiectul POSDRU/57/1.3./S/30074 “Facilitator pentru invatarea permanenta in scoala – o noua calificare didactica pentru o scoala care invata!”, in parteneriat cu Institutul de Stiinte ale Educatiei, Red Point SA si BiG Media Relatii Publice SRL. Proiectul a demarat la 1 ianuarie 2011 si este selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) si cofinantat din Fondul Social European.

Obiectivul principal al acestui proiect este de a pregati personalul didactic in domeniul proiectarii si implementarii activitatilor de invatare permanenta in scoala, precum si dezvoltarea unor metodologii specifice de interventie, in vederea imbunatatirii ofertei de activitati extrascolare la nivelul invatamantului preuniversitar.

Activitatile din cadrul proiectului vor urmari: dezvoltarea de activitati de informare si constientizare privind necesitatea implementarii principiilor invatarii permanente in scoala; formarea şi promovarea de facilitatori de invatare permanenta – ca personal specializat pentru acest scop; dezvoltarea unor oportunitati de informare si schimb de experienta in domeniul invatarii permanente.

Cadrele didactice  in urma absolvirii programelor de formare din proiect, care au ca scop pregatirea pentru desfasurarea unor actiuni de informare, consiliere si de mediere la nivelul scolii si sustinerea unor activitati in centrele pilot de educatie permanenta care se vor crea la nivel local, in citeva zone ale tarii. In acest fel, toti cei interesati vor putea obtine informatii despre oportunitatile de invatare formala, informala si nonformala la nivelul scolii si al comunitatii si vor putea sa participe activ la activitati de Formare pe durata intregii vieti (lifelong learning).

   

Voluntariatul in educatia non-formala

 

Voluntariatul si educatia non-formala sunt resurse importante pentru societate, prin prisma obiectivelor strategiei “Europa 2020”, legate de angajabilitate, educatie si promovarea incluziunii sociale.

Experienta voluntariatului completeaza experientele de invatare prin scoala, in multe cazuri asigurand o valoare adaugata acesteia si conectand experientele din clasa, sala de curs sau profesionale, in cazul voluntarilor adulti, la viata si problematica reala a acesteia. La nivel european exista un interes ridicat fata de activitatile extrascolare si educatia non-formala. In acest sens, s-au infiintat numeroase programe menite sa asigure un cadru profesionist pentru desfasurarea activitatii de invatare.

Unul din programele non-formale de educatie care urmareste prin actiunile sale sa implice o gama variata de persoane din medii diferite este “Tineret in Actiune”. Voluntarii implicati in acest program au varste cuprinse intre 13-30 de ani, dispusi sa faca voluntariat in diverse tari europene. Unul din proiectele organizate in cadrul programului este proiectul intercultural “Discover the Beauty Inside Yourself”, desfasurat in comuna Soroca din Republica Moldova. Au participat voluntari din tara gazda, Romania, Italia, Germania, Armenia si Georgia.

Timp de o saptamana s-au desfasurat diferite ateliere de teatru, dans, pictură, prelucrare video, fotografie intr-un cadru non-formal.Jocul e unul dintre principalele instrumentele folosite si are ca scop aproprierea participantilor de tematica workshopului si construirea unei echipe. Prin promovoarea tolerantei s-a dorit incurajarea invatarii continue si eliminarea diferitelor bariere care apar intre indivizii din diferite comunitati.

Un alt proiect de educatie non-formala la care participa numerosi voluntari este Clubul de Educatie Alternativa organizat la scoala generala nr. 136 din Ferentari, Bucuresti. Pentru a lucra cu cei peste 120 de copii membri ai clubului exista cateva zeci de voluntari, atat din interiorul comunitatii, cat si din exteriorul acesteia. Voluntarii ofera consiliere pentru copiii implicati in proiect si participa la mai multe tipuri de activitati, menite sa ajute la dezvoltarea celor mici. Printre aceste activitati se numara cele sportive – meciuri de baschet, fotbal sau volei, street dance, cursuri de teatru sau de muzica.

Ziua portilor deschise in scoli

 

In scopul responsabilizarii copiilor din punct de vedere social si economic, scolile organizeaza numeroase evenimente extracurriculare in perioada portilor deschise.

In cadrul unei astfel de initiative, cu colaborarea institutiilor locale, copiii pot vizita locurile de munca ale parintilor. Astfel, ei pot evalua posibilitatile reale de realizare a unei cariere profesionale de succes. Acestia pot studia oportunitatile de cariera oferite de o anumita profesie, si pot lua o decizie corecta, in cunostinta de cauza, cand opteaza pentru o viitoare meserie.

Tot in scopul responsabilizarii, elevii pot participa la diverse activitati de educatie ecologica si protectie a mediului. Elevii invata sa planteze pomi sau flori, contribuie la curatarea parcurilor sau padurilor, observand, astfel, in mod direct, efectele nocive ale neglijentei omului asupra mediului. Au oportunitatea de a dovedi o atitudine responsabila fata de mediul inconjurator, prin insusirea unor reguli de baza privind protejarea acestuia, devenind mai constienti de importanta unui stil de viata sanatos. Tot in scopul sublinierii importantei unui stil de viata sanatos, copiii participa si la activitati sportive desfasurate in echipa. Nu numai ca realizeaza importanta practicarii sportului pentru sanatate, insa participa cu incredere la activitatile de echipa.

Elevii pot participa activ si la evenimente educative despre prevenirea conflictelor si violentei, cum a fost cel initiat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in cadrul programului “Scoala Altfel”, desfasurat in aprilie 2012. Peste 400 de elevi si cadre didactice din 8 unitati de invatamant din Bucuresti si judetul Ilfov au participat la o serie de dezbateri, vizionari de filme educative, ateliere de lucru, teatru forum, toate promovand tehnicile de mediere si practici restaurative ca modalitati de interventie in cazuri de conflicte si violenta. O activitate inedita in cadrul proiectului a fost piesa de teatru forum despre problemele din scolile romanesti. Teatrul forum este o forma de teatru interactiva, ce vizeaza o schimbare de atitudine in randul telespectatorilor prin implicarea acestora in piesa jucata. Temele abordate sunt de natura sociala.

 

Scoala si comunitatea locala-parteneriat pentru educatie

Cum poate fi dezvoltat parteneriatul şcoală – comunitate locală în cadrul formelor educaţiei: formală, nonformală, informală? Care sunt interferenţele formelor de educaţiei care încurajează parteneriatul şcoală – comunitate locală?

III. I. Forme ale educaţiei

Parteneriatul şcoală – comunitate poate fi analizat şi din perspectiva relaţiilor dintre formele educaţiei: educaţia formală, nonformală, informală.

Raportându-ne la gradul de organizare şi de oficializare ale formelor educaţiei, putem delimita astfel trei mari categorii:

  • educaţia formală;
  • educaţia non-formală;
  • educaţia informală.

1.1 Educaţia formală

Tinde astăzi să depăşească graniţele clasice prin care aceasta deţinea rolul prioritar. Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumii contemporane. Parteneriatul şcoală – comunitate poate fi susţinut printr-o serie de măsuri concrete precum:

  • descongestionarea programelor de învăţământ şi a materiei de studiu;
  • introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viaţa comunităţii în care şcoala îşi desfăşoară activitatea care să abordeze aspecte ce ţin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei, valorizatea aspectelor pozitive ale comunităţii  etc.;
  • susţinerea elevilor pentru a-şi manifesta talentele şi aptitudinile  prin creşterea şi diversificarea ofertei de opţionale şi de alternative educaţionale (pachete de cursuri opţinale, alte servicii sociale dezvoltate în şcoală etc.);
  • oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia şcolii);
  • posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcţie de nevoile locale de educaţie şi formare;
  • asigurarea unei conexiuni adecvate între învăţarea formală, nonformală şi informală, în sensul deschiderii şcolii înspre influenţele educative nonformale şi informale şi găsirea modalităţilor optime de articulare între acestea;
  • armonizarea politicilor şi practicilor privind instruirea initială, şi continuă (asigurarea calităţii şi continuităţii prin conţinutul curriculum-ului, evaluare şi recunoaştere) şi regândirea tuturor nivelurilor şi structurilor învăţământului din prespectiva educaţiei permanente etc.

1.2 Educaţia nonformală

Educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales la tineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme:

a) educaţia “complementară”, paralelă cu şcoala, întâlnită mai ales la elevi;

b) educaţia “suplimentară, pentru cei care şi-au întrerupt prematur studiile;

c) educaţia de “substituţie”, pentru cei care sunt analfabeţi.

O altă clasificarea a educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţile desfăşuare. Astfel întâlnim:

1) activităţi extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri sportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.);

2) activităţi de educaţie şi instruire extraşcolare, denumite paraşcolare şi perişcolare.

  • Activităţile paraşcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional specific : activităţi de perfecţionare şi de reciclare, de formare civică sau profesională.
  • Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-cultural ca activităţi de autoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităţilor populare, al cluburilor sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acţiuni social-culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia.

Toate aceste activităţi folosesc predominant resurse locale.

Obiectivele educaţiei nonformale sunt multiple şi specifice diverselor situaţii întâlnite. Totuşi putem sistematiza câteva dintre acestea:

  • Perfecţionarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru.
  • Pregătirea cetăţenilor pentru a cunoaşte, folosi mai bine resursele locale
  • Alfabetizarea Este cunoscut faptul că, analfabetismul este sursă de sărăcie, marginalizare socială, conflicte sociale etc.
  • Dezvoltarea unora dintre componentele educaţiei: morală, profesională, fizică, igienică, ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc.
  • Recreerea şi destindrea participanţilor şi petrecerea adecvată a timpului liber;
  • Lărgirea şi completarea orizontului cultural al participanţilor la diverse activităţi;
  • Exersarea şi cultivarea abilităţilor, aptitudinilor, talentelor, capacităţilor

Educaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţii locale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică, poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şi prin mass-media.

Din punctul de vedere al parteneriatului şcoală – comunitate locală, educaţia nonformală este importantă pentru că:

  • fiind centrată pe cel care învaţă, dezvoltă capacităţi, competenţe aptitudini personale care pot fi utilizate în acţiuni la nivel comunitar;
  • răspunde promt şi adecvat unei nevoi concrete de formare acest lucru contribuind la formarea resurselor umane locale;
  • dispune de un curriculum la alegere, flexibil şi variat propunându-le participanţilor activităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor. Aşa cum am mai arătat, acest curriculum poate viza, pe lângă aspecte de pregătire personală şi aspecte comunitare;
  • contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, oferind activităţi de perfecţionare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi;
  • creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic, “supape” din acest punct de vedere pentru membrii comunităţii;
  • în cadrul său se pot organiza manifestări de promovarea a comunităţii locale, prin implicarea membrilor comunităţii conducând la creşterea coeziunii membrilor comunităţii;
  • asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii;
  • menţine interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şi pregătirii lor profesionale etc.

1.3 Educaţia informală

Din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate această formă de educaţie este deosebit de relevantă. Plecând de la premisa că educaţia informală se referă la experienţele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate şi conduc către o învăţare informală, aceste ”experinţe sunt interpretate de către cei mai în vârstă sau de către membrii comunităţii ele se constituie în educaţie informală.”

Educatorii informali sunt agenţii care acţionează la nivel comunitar în relaţiile interpersonale dezvoltate de membrii comunităţii şi pot fi: părinţii, prietenii, rudele etc. Interacţiunea este una continuă, copilul învaţă din aceste interacţiuni să se descurce în viaţa de zi cu zi.

Deschiderea şcolii către comunitate vizează aspecte ce ţin de valorificarea experienţelor pozitive ale educatorilor informali, orientarea şi consilierea acestora. Îmbrăcând forme de educaţie nonformală, au fost astfel create cursuri speciale pentru părinţi în care aceştia pot învăţa cum să-i sprijine pe copii la lecţii, primesc informaţii despre psihologia vârstelor, sunt consiliaţi dar sunt şi consultaţi în probleme care ţin de administrarea şcolii şi a comunităţii, realizarea programelor de finanţare pentru şcoală şi comunitate etc.

Învăţarea de tip informal este o învăţare cu caracter pluridisciplinar, informaţiile provenind din variate domenii, completându-le pe cele achiziţionate prin intermediul celorlalte forme de educaţie. Această situaţie îi conferă individului posibilitatea de a interioriza şi exterioriza atitudini, comportamente, sentimente etc.

Parteneriatul şcoală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme de educaţie. Agenţii implicaţi în educaţie sunt multipli şi au influenţe specifice celor trei forme de educaţie.

Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra dezvoltării şcolii

Şcoala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct influenţată de nivelul de dezvoltare comunitară. În esenţă dezvoltarea comunităţii vizează evoluţia acesteia, un proces de intervenţie complexă, planificată, care are ca scop creşterea capacităţii comunităţii de a-şi pune în practică propria viziune de dezvoltare.

Dezvoltarea comunitară urmăreşte, promovarea “binelui comun”, încurajează sentimentul de apartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de dezvoltare.

În această perspectivă “dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate controleaza tot mai bine şi se adaptează tot mai bine la aspectele specifice ale unei lumi în permanentă schimbare.

Dezvoltarea comunitară este o evoluţie planificată în care aspectele economice, sociale, culturale, de mediu, administratice contribuie la realizarea unui mai “bine comun”, la bunăstarea comunităţii şi a oamenilor care fac parte din ea. Membrii comunităţii acţionează colectiv pentru a soluţiona problemele comunităţii, iniţiativele variind ca intensitate şi întindere de la iniţiative luate de grupuri mici până la iniţiative majore care implică întreaga comunitate.

Dezvoltarea comunitară este dependentă de o multitudine de resurse: naturale, umane, financiare, de infrastructură.

Resursele naturale sunt cele furnizate de natură: pământul, apă, aer, minerale şi metale de suprafaţă/subteran, petrol şi gaze naturale, păduri, vegetaţie, viaţă sălbatică. O bună gestionare şi administrare a acestora aduce bunăstare comunităţii şi membrilor săi.

Resursele umane sunt deosebit de importante în dezvoltarea comunitară şi vizează: familii şi stiluri de viaţă sănătoase, capacitatea de a construi, educa şi pregăti, planificarea carierei, valori şi norme etc.

Resursele financiare sunt importante în dezvoltarea comunitară în măsura în care ele sunt localizate, atrase şi cheltuite adecvat la nivelul comunităţii.

Infrastructura este o parte necesară a dezvoltării comunitare. Aici putem include structuri şi construcţii fizice, transport, sisteme de comunicaţii, sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare, încălzire, curăţenie şi gestionarea deşeurilor etc.

Nu trebuie să facem însă abstracţie de istoria comunităţii, de contextul socio-economic şi istoric în care se dezvoltă o comunitate.

În România dezvoltarea comunitară este diferită de la o regiune la alta şi este dependentă de localizarea geografică, de nivelul dezvoltării economice şi sociale.

Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară

Dezvoltarea şcolii trebuie privită din cel puţin două perspective:

  • aceea a eforturilor depuse de către comunitate în ansamblu în scopul dezvoltării: autorităţi active, oameni implicaţi, nivelul investiţiilor crescut, venituri bune pe cap de locuitor, investiţii în infrastructură în general şi în infrastructura şcolii etc.;
  • eforturi depuse de către şcoală în scopul adaptării la cerinţele comunităţii: management participativ, conlucrare cu autorităţile, părinţii, implicare a cadrelor didactice şi pregătirea adecvată a acestora etc.

Dezvoltarea comunităţii în care funcţionează o şcoală o influenţeză decisiv pe acesta din urmă. Fenomene precum: scăderea natalităţii, migraţia forţei de muncă tinere, îmbătrânirea populaţiei, schimbarea structurii ocupaţiilor etc. influenţeză viaţa şcolii, mai ales a perioadei de şcolarizare obligatorie. Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unităţile şcolare, insuficienţa spaţiilor de învăţământ, lipsa spaţiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiesc departe de şcoală, lipsa de salubritate etc., influenţeză viaţa de zi cu zi a şcolii. Într-o comunitate  interdependenţa aspectelor sociale conduce la funcţionalitatea sa. Dacă de exemplu, autorităţile nu se preocupă pentru sporirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor (nu gestionează corespunzător: reţelele de apă şi canalizare, electricitate, managementul deşeurilor, nu întreţine reţeaua de străzi), locurile de muncă lipsesc etc. – tinerii sunt tentaţi să părăsească localitatea, natalitatea scade şi acest lucru poate duce la desfiinţarea unităţilor şcolare.

Relaţia şcoală comunitate locală este influenţată de o multitudine de factori printre care putem enumera:

  • mediul social al comunităţii (rural, urban, mărimea comunităţii, întindere geografică etc.).
  • gradul de cultură, nivelul studiilor populaţiei care îşi trăieşte viaţa în comunitate – influenţeză şi viaţa şcolii. Modelul social al profesiilor de succes, modelele oferite de către cei apropiaţi copiilor influenţează şi gradul acestora de aspiraţii.
  • profesiile dominante în comunitate – pot deveni atât modele pentru copii dar pot dicta şi o anumită orientare a şcolii către pregătirea copiilor în domeniul profesiilor cerute de către comunitate, de agenţii economici activi;
  • dezvoltarea economică şi tehnologică a comunităţii;
  • reprezentările sociale, mentalităţile şi atitudinile privind educaţia copiilor, nivelul aspiraţiilor familiilor faţă de educaţia copiilor;
  • valoarea acordată studiilor şi profesiilor;
  • percepţia privind misiunea şcolii în comunitate;
  • componenţa demografică a comunităţii: ritmul creşterii demografice, structura pe vârste a populaţiei, tipul de familii, structura ocupaţională a locuitorilor etc.

Considerăm că o şcoală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare. Iniţiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea şcolii. Parteneriatul şcolii cu alţi reprezentanţi ai comunităţii se dezvoltă pe acele componente care au responsabilităţi, interese privind copiii şi familiile acestora. Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii.

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului implementeaza proiectul POSDRU/57/1.3./S/30074 “Facilitator pentru invatarea permanenta in scoala – o noua calificare didactica pentru o scoala care invata!”, in parteneriat cu Institutul de Stiinte ale Educatiei, Red Point SA si BiG Media Relatii Publice SRL. Proiectul a demarat la 1 ianuarie 2011 si este selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) si cofinantat din Fondul Social European.

Obiectivul principal al acestui proiect este de a pregati personalul didactic in domeniul proiectarii si implementarii activitatilor de invatare permanenta in scoala, precum si dezvoltarea unor metodologii specifice de interventie, in vederea imbunatatirii ofertei de activitati extrascolare la nivelul invatamantului preuniversitar.

   

Conceptul de Blended Learning ca alternativa de educare

 

Blended Learning este un concept de invatare modern, foarte flexibil, dezvoltat cu scopul de a a oferi fiecarui cursant un nivel avansat de cunostinte de nivel tehnic ridicat. Sistemul este bazat pe concepte si metode noi de studiu, incluzand: studiu in sala de clasa asistat de trainer , studiu individual si studiu online.

Ce înseamnă blended learning?

Blended learning este îmbinarea învăţării online cu învăţarea clasică. Practic, un program de blended learning reuneşte avantajele celor două tipuri de învăţare: calitate şi flexibilitate +memorabilitate.

Prin eLearning, cursanţii au acces nelimitat (de pe orice calculator, iPhone sau iPad şi la orice oră) la resurse de referință şi pot învăţa în ritmul propriu, în timp ce prin întâlniri de grup pot dezbate noile concepte învăţate, pentru o asimilare mai bună şi pentru aplicarealor în activitatea curentă.

Din perspectiva realitatii curente, „blended learning” nu numai ca raspunde programelor zilnice greu de anticipat, incarcate, nevoii de spatiu adecvat, dar exploatat la maxim sau foarte diferit ca locatie, dar adauga avantajelor unui program online clasic si factorul uman: un tutore la dispozitia participantului 24 de ore pe zi.

Participantilor care invata cel mai bine cand simt si privesc, care sunt interesati de aspectele culturale, care isi folosesc imaginatia pentru a rezolva probleme si prefera sa primeasca feedback personal, un proiect de „blended learning” le ofera biblioteca virtuala si resursele culturale. La acestea se adauga si exercitiile practice de situatie unde, de fapt, chiar ei genereaza continutul. Au alaturi tutorele care le monitorizeaza si maximizeaza progresul, le ofera feedback cu frecventa si sub forma aleasa de ei. In plus, sesiunile de grup le ofera interactiunea si lucrul in comun.

Daca cei implicati in proiectul de „blended learning” au o abordare mai degraba rationala, logica, sunt atrasi de idei si concepte, ei pot profita din plin de faptul ca fiecare activitate, de orice fel, este dublata de explicarea structurilor de limba si de accesul la glosarele gramaticale complete. Tutorele personal le ofera pe tot parcursul programului raspuns la intrebarile suplimentare si le creeaza tiparul de invatare adecvat.

Daca intuitia primeaza, iar participantii sunt adeptii provocarilor, ai experientelor noi sau le place lucrul in echipa, un proiect „blended learning” implica tutorele cu rol de antrenor, astfel incat sa se ridice stacheta tot mai sus, cu variante multiple de formare a unui plan de invatare. Totul se dubleaza, cum mentionam mai sus, de intalnirile de grup cu un grad foarte ridicat de interactivitate.

Putem schimba perspectiva, ca sa privim lucrurile din punctul de vedere al celui care face alegerea proiectului „blended learning” si din al celui care il foloseste (chooser si user). Pentru primul, aceasta alegere inseamna control si garantie; este vorba, de exemplu, despre rapoartele complexe generate de sistemele platformelor online, dar si despre un feedback al tutorelui foarte personalizat. Participantul direct beneficiaza, la randul sau, de acces nelimitat la o varietate extrem de mare de activitati, are expunere la limbaj nativ si exerseaza pronuntia prin cele mai inovatoare tehnici. Procesul de invatare este permanent facilitat, modificat si personalizat de catre un tutore. Intalnirile fata in fata, comunicarea continua intre cele trei parti activ implicate in proiect-tutore, „user” si „chooser”, au drept unic scop atingerea obiectivelor proiectului in cel mai eficient mod.

Provocarea pe care o poate intampina un astfel de proiect o constituie ritmul alert al schimbarilor tehnologice. El poate avea un impact negativ asupra eficientei platformei online a programului. Chiar daca uneori componentele IT nu functioneaza la parametri optimi, o analiza atenta a lor detecteaza aceste disfunctionalitati si le remediaza la timp. In ceea ce priveste motivatia participantilor la aceste proiecte, de cele mai multe ori ea depinde in mod esential de implicarea tutorelui si a „chooser”-ului. De aceea, este vital ca acestia sa isi inteleaga si sa isi asume rolul de factori motivationali pe tot parcursul proiectului.

Un anume amestec de esente poate crea parfumul perfect pentru o anumita persoana, la fel cum amestecul perfect balansat al ingredientelor poate exploda aroma unei cafele. Amestecul potrivit de forme si continut de invatare, folosirea activa a factorilor motivationali si implicarea participantilor inca de la primul pas al proiectului asigura succesul unui proiect „blended learning”in invatarea permanenta.

Programele europene de invatare pe tot parcursul vietii

Obiectivul general al Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) , il reprezinta dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Obiective specifice:

  • Promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate, inclusiv educaţia superioară şi cercetarea;
  • Promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii;
  • Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii;

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umaneeste structurat pe 7 Axe Prioritare şi 21 Domenii Majore de Intervenţie.

Fiecare axă prioritară ia în considerare conceptul de dezvoltare durabilă în sensul promovării unor măsuri specifice care vor trebui implementate pentru a crea un echilibru între nevoile economice, sociale şi cele din domeniul protecţiei mediului înconjurător, asigurând prosperitate pentru generaţiile actuale şi viitoare. Dezvoltarea durabilă este recunoaşterea faptului că obiectivele economice, sociale şi de mediu nu pot fi realizate separat.

Blended Learning  si Educatia nonformala

Educatia nonformala are loc, asa cum spune si denumirea, in afara mediului formal, in afara a ceea ce se intampla la scoala, la universitate sau alte programe acreditate de formare. Este flexibila, dar urmareste o serie de obiective de invatare, fapt ce il motiveaza si il responsabilizeaza pe cel care invata. De altfel, acesta este implicat in mod direct si activ in procesul de educatie nonformala.

In functie de specificul fiecarei tari, ea poate acoperi programe educationale care sa contribuie la alfabetizarea adultilor, la educatia de baza pentru cei care au parasit sistemul formal de educatie, la imbunatatirea abilitatilor de viata si la locul de munca, precum si la cultura generala.

Conform Standardului International de Clasificare in Educatie (ISCED 1997), aprobat de UNESCO, programele de educatie nonformala nu sunt obligate sa urmeze un sistem gen „scara in trepte” si pot avea durate variate.

Daca pentru unele tari europene educatia nonformala este o componenta a politicilor educationale, exista si state unde initiativele pe aceasta tema vin cu precadere din mediul privat sau ONG si unde abia incep sa prinda contur strategii privind relatia formal-nonformal-informal.

Cadrele didactice  in urma absolvirii programelor de formare din proiect, care au ca scop pregatirea pentru desfasurarea unor actiuni de informare, consiliere si de mediere la nivelul scolii si sustinerea unor activitati in centrele pilot de educatie permanenta care se vor crea la nivel local, in citeva zone ale tarii. In acest fel, toti cei interesati vor putea obtine informatii despre oportunitatile de invatare formala, informala si nonformala la nivelul scolii si al comunitatii si vor putea sa participe activ la activitati de formare pe durata intregii vieti (lifelong learning).

   

Tehnici de comunicare New Media

Posibilitatile de socializare pe care ti le ofera mediul online si dezvoltarea retelelor sociale care au revolutionat tehnicile clasice de comunicare, au facut ca promovarea mesajelor sau a campaniilor de comunicare integrate, fara ajutorul internetului sa devina imposibila.

In prezent, este necesara o atentie sporita la detalii precum, utilizarea limbajului in textele destinate mediului online, redactarea comunicatelor de presa lansate in publictaiile online, care sunt mediile vrituale cele mai potrivite pentru transmiterea unui mesaj sau cum se construieste corect un newsletter si cui ii este destinat.

Realitatea este ca ne aflam in fata unui adeavarat fenomen in masa, fiind nevoiti sa ne adaptam metodele de comunicare in functie de noile tehnici online. Aceste tehnici pot fi aplicate practic in orice tipuri de proiecte sau domeniu de activitate si ofera atat noi oportunitati de promovare cat si posibilitatea de mentine contacte directe cu grupurile sau persoanele de interes. Ele permit specialistilor in comunicare sa creeze grupuri sau pagini tematice sa posteze mesaje personalizate, sa distribuie albume foto sau materiale video

Cele mai populare tehnici de comunicare new mediasunt:

  • Comunicare prin intermediul comunitatilor de blogging
  • Comunicare prin intermediul retelelor sociale
  • Utilizarea de platforme digitale si comunitati virtuale

Toate aceste instrumente permit accesul rapid la informatii, jurnalistii in acest fel preiau mult mai eficient materialele promovate si gasesc si detalii despre sursele oficiale. New Media poate fi utilizata in crearea unui brand online, dar mai ales, in realizarea unei notorietati media ce va determina increderea publicului tinta in mesajele comunicate de-a lungul timpului. Cu toate acestea, implementarea unui plan de comunicare new media, care sa contina si strategii new media nu este usoara si necesita urmarirea unor pasi esentiali pentru indeplinirea obiectivelor de comunicare:

  1. Planificarea campaniei de Relatii Publice in  mediul online:
  • Care sunt tehnicile de baza ale planificarii?
  • Cum ne asiguram ca planul nostru de PR functioneaza?
  • De ce este necesara o planificare a campaniei de comunicare?
  • Pe ce perioada alegem sa desfasuram campania? Care este durata medie care ne asigura eficienta unei campanii?
2. Analiza si stabilirea publicului tinta: Cum ne stabilim publicul tinta? Cum ne fidelizam publicul? Indentificarea publicului tinta si comunicarea cu acesta prin intermediul canalelor potrivite. 3. Strategii de promovare:
  • Prin intermediul retelelor sociale: Twitter, Facebook, Google+ si altele
  • Accesarea canalelor de comunicare online: site-uri de stiri online, de comunicate de presa
  • Alegerea partenerilor media: colaborari de tip barter sau eficienta programelor de promovare contra cost.
  • Promovarea produselor si serviciilor prin intermediul unui website. Modalitati de radactare a textelor de prezentare, identificarea serviciilor si categoriilor de produse, gestionarea relatiei cu utilizatorii site-ului.
  • Programe de comunicare prin newsletter. Cum sa construiesti un newsletter? Cum construim baza de date pentru newsletter? Redactarea textelor pentru newsletter.
  • Importanta unui blog in promovare: Cum sa iti construiesti propriul blog? Care sunt platformele gratuite pentru crearea unei adrese de web? Ce trebuie sa contina un blog?
  • Comunitatile de blogging si modalitatile de colbaorare cu bloggerii. Cum ne alegem blogurile potrivite pentru publicul nostru tinta? Ne poate ajuta un blogger de renume in mediul online sa contribuim in campanie si cu un vector de imagine?
4. Ce limbaj folosim in textele pentru online?
  • Redactarea comunicatului de presa pentru mediul online.
  • Tehnici de redactare pentru mediul electronic
  • Cuvinte cheie: de ce si cum le folosim?
5. Care sunt criteriile de evaluare a rezultatelor campaniei de promovare online. In urma stabilirii unei “metodologii” de lucru, cercetarea ramane un pilon esential pentru o comunicare corecta si eficienta. Trebuie cunoscute toate platformele online si toate site-urile de socializare, fiecare cu propriile reguli de utilizare si avantaje media specifice. Exista site-uri de informatii, caracteristice prezentarilor si diseminarilor de informatii cu privire la mediul educational(comunicate de presa, materiale educative, documente oficiale, etc), site-uri de mobilizare, care vin in spijinul programelor si proiectelor educationale( site-uri de voluntariat sau non-guvernamentale) sau site-uri de participare, ce contine elemente de socializare online si care genereaza un interes educational general(forumuri, platforme online de comunicare, grupuri de stiri, etc). Importanta este constientizarea gradului de utilizare a Internetului si a interactivitatii online, in  mod special a retelelor sociale care ofera oportunitati extraordinare de informare, comunicare si dezvoltare a imaginii in media.  

Rolul educatiei continue in activitatea profesorilor

In toate tarile membre UE se pune accent pe aprofundarea cunostintelor de specialitate si acumularea de noi competente profesionale.Ca membru UE, Romania s-a adaptat la schimbarile impuse de integrarea intr-o societate bazata pe cunoastere continua.

Prin intermediul unor proiecte ca “Formarea continua a profesorilor de Matematica si Stiinte economice in societatea cunoasterii” implementat la Universitatea Andrei Saguna din Constanta, se urmareste instruirea profesorilor pentru a oferi elevilor competente pragmatice. Bazate pe nevoile de formare profesionale identificate in cadrul institutiilor de invatamant romanesti, proiecte similare celui de la Constanta faciliteaza redefinirea statutului profesional al dascalului. Acesta devine factor activ al procesului de invatare, renuntand la rolul de simplu emitator de notiuni teoretice. Astfel, profesorul devine un catalist al schimbarii, prin dezvoltarea profilului de competente conform normelor actuale.

Dezvoltarea profesionala continua in activitatea profesorilor are scopul de a crea premisele dezvoltarii potentialului creativ al dascalilor. Prin actualizarea cunostintelor si perfectionarea pregatirii profesionale in domeniul in care predau, profesorii isi pot insusi cunostinte avansate si metode modern necesare indeplinirii sarcinilor de lucru. Acestia isi dezvolta capacitatea de a face fata schimbarii si situatiilor complexe. Prin alinierea la normele europene, se asigura dimensiunea europeana a proceselor de formare a personalului didactic si calitatea formarii continue. Educatia continua le permite dascalilor sa isi dezvolte cariera prin intermediul proceselor evolutive, si sa isi imbunatateasca participarea personala la dezvoltarea profesionala proprie.

Prin participarea la proiecte de invatare continua, se modernizeaza formele si metodele de pregatire si se perfectioneaza curriculumul pedagogic. Formarea continua, care nu trebuie conceputa independent de formarea initiala, permite organizarea de seminarii interactive, ce completeaza organizarea clasica a instruirii. Educatia continua are rolul modularizarii continutului disciplinar si imbunatatirii corespondentei dintre obiectivele pedagogice si continuturi. Sistemul de formare continua le permite dascalilor sa se dezvolte conform posibilitatilor transfrontaliere de dezvoltare profesionala.

 

Mesaje de comunicare specifice grupului tinta

 

Intr-un proces de comunicare, dupa ce au fost stabilite grupul tinta si obiectivele de comunicare, putem lua in vedere planificarea si realizarea mesajelor.

Cu un grup tinta format din inspectori scolari pentru activitati educative, metodisti pentru activitati educative, formatori pentru formare continua, coordonatori de programe educative din scoli sau cadre didactice, mesajele de comunicare trebuie sa transmita  incredere, colaborare, parteneriat si inovatie in educatie. Considerat de multe ori ca fiind un domeniu artistic, educatia reprezinta un mediu mereu deschis provocarilor, inovatiilor, modernizarilor, tehnologizarii si evolutiei sociale. Astfel, si mesajele transmise trebuie sa aibe in permanenta noutatea ca prim subiect si sa atraga interesul grupului tinta astfel incat acesta sa informeze la randul lui mai departe.

Mesajele de comunicare in acest context pot viza oportunitati noi de formare si perfectionare, proiecte in care se pot implica, noi parteneri cu care pot colabora, sau evenimente la care pot socializa, realiza schimburi de experiente si propune solutii.

Din fericire, domeniul educational ofera o paleta larga de surse de informare, astfel incat exista mai multe metode de transmitere a mesajelor: prin organizare de evenimente, campanii de comunicare online, transmitere de materiale informative, transmiterea unor comunicate de presa, etc. Indiferent de canalele de comunicare utilizate, mesajele trebuie adaptate publicului tinta si nevoilor sale de informare. De aceea, este important ca mesajale sa beneficieze de vizualizari seminificative astfel incat informarea sa isi indeplineasca obiectivele.

In acest sens, poate fi realizata in prealabil o lista a mesajelor de comunicare planificate si specifice grupului tinta stabilit si precizat mai sus:

  • Beneficiile invatarii permanente
  • Tehnici de implementare a programelor de Life-Long Learning
  • Cat de mult inseamna educatia nonformala pentru elevi
  • Beneficiile educatiei nonformale in procesul traditional de invatare-predare
  • Proiecte memorabile realizate cu si pentru elevi
  • Cum putem invata impreuna in scoala

Un alt aspect important in transmiterea mesajelor de comunicare este stabilirea unor obiective bine delimitate in comunicare. Acest lucru va permite o monitorizare a mesajelor, o evaluare a feedback-ului obtinut si vor putea fi imbuntatite atat canalele de comunicare utilizate, cat si tipurile de mesaje transmise, in urma cercetarii post-informare, pentru o crestere a vizibilitatii mesajelor.

 

Importanta invatarii permanente in educatia elevilor

Prin programe de educatie sociala si financiara, copiii sunt inspirati si responsabilizati din punct de vedere social si economic. Astfel, cu ajutorul acestor programe de invatare permanenta, ei vor fi capabili sa devina agentii de schimbare ai propriilor vieti.

Fara a nega rolul primordial ocupat de scoala in educatia copiilor, invatarea permanenta reprezinta, si ea, un principiu fundamental al participarii active a individului in societate. Educatia este un proces prin care copiii dobandesc cunostinte si calitati menite sa-I ajute sa se adapteze mai usor mediului in care traiesc. Educatia nu este, insa, doar un proces de asimilare, ci presupune si aplicarea informatiilor.

Invatarea continua le va asigura elevilor un loc de munca, deci este un principiu de baza pe care tarile UE il stipuleaza in domeniul educatiei. In contextual actual, al societatii bazate pe cunoastere, educatia primara, oferita in scoli, este insuficienta. Memorandumul asupra Invatarii Permanente, elaborate de Comisia Comunitatilor Europene, promoveaza idea adaptarii sistemelor de educatie la nevoile individului. Oamenii sunt cea mai importanta valoare, de aceea Memorandumul propune o crestere a nivelului de investitii in resursele umane, pentru valorificarea potentialului acestora. Valorificarea resurselor umane, educatia durabila, practica, permanenta oferita elevilor va conduce la o dezvoltare sociala si economica durabila. Educatia permanenta le permite elevilor sa-si contureze personalitatea, incurajeaza competitivitatea si nu le permite sa se plafoneze, oferindu-le si posibilitatea de a se adapta cu usurinta schimbarilor care au loc in societate, prin perfectionarea aptitudinii de a-si utiliza in mod practic cunostintele.

Comisia Europeana ofera acces la programe de invatare permanenta si dupa incheierea studiilor prin intermediul Programului de Invatare pe tot Parcursul Vietii. Acesta are patru subprograme, Comenius – pentru invatamantul preuniversitar, Erasmus – pentru invatamantul superior, Leonardo da Vinci – pentru educatie si formare profesionala, si Grundtvig – pentru educatia adultilor. Punctul forte al programelor de invatare permanenta este ca plaseaza responsabilizarea elevului in centrul procesului de invatare, atat in educatia formala, cat si in cea alternativa.

 

Educatia pe tot parcursul vietii- o prioritate a sistemelor de invatamant globale

 

Cerintele noului secol au ridicat peste tot in lume intrebari precum: ‘pana cand’ si ‘prin ce metode’ invatam? De la angajatori, autoritati si pana la fiecare individ in parte, raspunsul pare sa fie unanim: invatarea permanenta nu mai e un lux, ci o conditie necesara pentru adaptarea la cerintele profesionale, sociale, economice si informationale mereu in schimbare.

In ultimii ani, educatia pe tot parcursul vietii (life long learning) a devenit o prioritate a sistemelor de invatamant la nivel global. Chiar daca rolul educatiei de baza, formale, ramane esential, invatarea permanenta, impreuna cu educatia nonformala, vin sa personalizeze si sa dezvolte aptitudini cat mai aproape de cerintele pietei si societatii, pe de o parte, si priceperea si sufletul celui care invata, pe de alta parte.

Programele europene de invatare pe tot parcursul vietii

Obiectivul general al Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) , il reprezinta dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Obiective specifice:
  • Promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate, inclusiv educaţia superioară şi cercetarea;
  • Promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii;
  • Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii;
  • Dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi inclusive;
  • Promovarea inserţiei/reinserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv din zonele rurale;
  • Îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare;
  • Facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educaţie şi pe piaţa muncii.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este structurat pe 7 Axe Prioritare şi 21 Domenii Majore de Intervenţie.

Fiecare axă prioritară ia în considerare conceptul de dezvoltare durabilă în sensul promovării unor măsuri specifice care vor trebui implementate pentru a crea un echilibru între nevoile economice, sociale şi cele din domeniul protecţiei mediului înconjurător, asigurând prosperitate pentru generaţiile actuale şi viitoare. Dezvoltarea durabilă este recunoaşterea faptului că obiectivele economice, sociale şi de mediu nu pot fi realizate separat.

Educatia si formarea profesionala in sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere

Axa Prioritara 1 urmareste dezvoltarea sistemului de invatare pe tot parcursul vietii si facilitarea accesului la educatie si formare profesionala prin dezvoltarea de standarde si instrumente specifice la nivel de sistem si de furnizori de educatie si formare, imbunatatirea ofertelor de educatie si formare in concordanta cu cerintele pietei muncii, asigurarea calitatii la toate nivelurile de educatie prin imbunatatirea competentelor cadrelor didactice, formatorilor si cercetatorilor.

  • DMI 1.1. Acces la educatie si formare profesionala initiala de calitate
  • DMI 1.2. Calitate in invatamantul superior
  • DMI 1.3. Dezvoltarea resurselor umane in educatie si formare profesionala
  • DMI 1.4. Calitate in formare profesionala continua
  • DMI 1.5. Programe doctorale si post-doctorale in sprijinul cercetarii

Prioritatea centrala a Programului de Invatare pe tot Parcursul Vietii este sa intareasca contributia adusa de educatie si formarea profesionala in atingerea obiectivului Lisabona de transformare a Uniunii Europene „in cea mai competitiva economie bazata pe cunoastere din lume, capabila de o crestere economica durabila insotita de o crestere cantitativa si calitativa a numarului locurilor de munca si de o mai mare coeziune sociala”, potrivit unui document al Comisiei Europene.

Invatarea pe tot parcursul vietii ia diverse forme, ea desfasurandu-se atat in, cat si in afara sistemelor traditionale de educatie si formare. Punctul forte al programelor de invatare permanenta este faptul ca plaseaza responsabilitatea individului in centrul procesului de invatare. Lucru valabil si pentru educatia nonformala, care se regaseste ca metoda de formare in cadrul unor activitati ale programelor europene de invatare pe tot parcursul vietii.

De altfel, cele trei concepte formal, informal si nonformal se completeaza reciproc in cadrul programelor de invatare continua. Pe scurt, daca educatia formala, oficiala, are loc intr-o institutie de invatamant – scoala, facultate, etc, iar educatia informala reprezinta influentele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc. asupra individului, educatia nonformala vine sa personalizeze si sa dezvolte, acasa, la locul de munca, in comunitate, si, uneori, chiar la scoala, in afara curriculei oficiale, acele competente, aptitudini, cunostinte pe care fiecare le simte mai aproape de suflet .

Altfel spus, educatia formala creeaza baza, dupa care aceasta poate fi personalizata prin educatia non-formala, in timp ce educatia informala este mult mai prezenta decat ambele.

Educatia nonformala

Desi se regasesc ca metoda de formare si in programele mentionate mai sus, in special in cadrul programului Comenius, care este destinat invatamantului preuniversitar, activitatile de invatare nonformala sunt la ele acasa in cadrul programului european Tineret in Actiune.

Educatia nonformala are loc, asa cum spune si denumirea, in afara mediului formal, in afara a ceea ce se intampla la scoala, la universitate sau alte programe acreditate de formare. Este flexibila, dar urmareste o serie de obiective de invatare, fapt ce il motiveaza si il responsabilizeaza pe cel care invata. De altfel, acesta este implicat in mod direct si activ in procesul de educatie nonformala.

In functie de specificul fiecarei tari, ea poate acoperi programe educationale care sa contribuie la alfabetizarea adultilor, la educatia de baza pentru cei care au parasit sistemul formal de educatie, la imbunatatirea abilitatilor de viata si la locul de munca, precum si la cultura generala.

Conform Standardului International de Clasificare in Educatie (ISCED 1997), aprobat de UNESCO, programele de educatie nonformala nu sunt obligate sa urmeze un sistem gen „scara in trepte” si pot avea durate variate.

Daca pentru unele tari europene educatia nonformala este o componenta a politicilor educationale, exista si state unde initiativele pe aceasta tema vin cu precadere din mediul privat sau ONG si unde abia incep sa prinda contur strategii privind relatia formal-nonformal-informal.

La nivel european au existat mai multe initiative, incepand cu Strategia de la Lisabona, prin care s-au punctat cateva prevederi generale privind depasirea barierelor dintre educatia formala si nonformala, recunoasterea formelor de educatie nonformala si recunoasterea faptului ca aceasta creste sansele tinerilor de a-si dezvolta noi competente si gasi un loc de munca. Insa, mai sunt pasi de facut pentru a fi unitar definita la nivelul statelor membre.

In Franta, spre exemplu, activitatile extracurriculare sunt extrem de bine dezvoltate chiar de catre stat.

In Lituania, educatia nonformala este vazuta de catre autoritati drept componenta prin care se formeaza persoane inteligente, creative si capabile de a veni cu solutii fezabile si de a se implica in viata publica.

Olanda are si ea o traditie indelungata in acest domeniu. Multe dintre activitatile tinerilor din timpul liber se desfasoara in parteneriat cu scoala.

Polonia are o strategie natioanala pentru tineret, pentru perioada 2003-2012, educatia nonformala fiind o componenta importanta a acesteia.

In Romania, conceptul de educatie nonformala nu a fost inca definit intr-o formula care sa fie universal acceptata si recunoscuta. Cu toate acestea, activitatile care pun accent pe dezvoltarea unor abilitati personale si profesionale in afara cadrului oficial incep sa capete amploare, in special in randul tinerilor, fiind o chestiune relativ noua. In alte tari se adreseaza tuturor categoriilor de varsta.

La nivel comunitar educatia nonformala este realizata de catre formatori, facilitatori, voluntari care au obtinut competente, abilitati si certificate pentru domenii diverse in care s-au instruit.

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului implementeaza proiectul POSDRU/57/1.3./S/30074 “Facilitator pentru invatarea permanenta in scoala – o noua calificare didactica pentru o scoala care invata!”, in parteneriat cu Institutul de Stiinte ale Educatiei, Red Point SA si BiG Media Relatii Publice SRL. Proiectul a demarat la 1 ianuarie 2011 si este selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) si cofinantat din Fondul Social European.

Obiectivul principal al acestui proiect este de a pregati personalul didactic in domeniul proiectarii si implementarii activitatilor de invatare permanenta in scoala, precum si dezvoltarea unor metodologii specifice de interventie, in vederea imbunatatirii ofertei de activitati extrascolare la nivelul invatamantului preuniversitar.

Activitatile din cadrul proiectului vor urmari: dezvoltarea de activitati de informare si constientizare privind necesitatea implementarii principiilor invatarii permanente in scoala; formarea şi promovarea de facilitatori de invatare permanenta – ca personal specializat pentru acest scop; dezvoltarea unor oportunitati de informare si schimb de experienta in domeniul invatarii permanente.

Cadrele didactice  in urma absolvirii programelor de formare din proiect, care au ca scop pregatirea pentru desfasurarea unor actiuni de informare, consiliere si de mediere la nivelul scolii si sustinerea unor activitati in centrele pilot de educatie permanenta care se vor crea la nivel local, in citeva zone ale tarii. In acest fel, toti cei interesati vor putea obtine informatii despre oportunitatile de invatare formala, informala si nonformala la nivelul scolii si al comunitatii si vor putea sa participe activ la activitati de formare pe durata intregii vieti (lifelong learning).

   

Comunitatile alternative de invatare permanenta

 

Intrucat considera ca sistemul de invatamant este preponderent teoretic, tinerii se implica in numeroase activitati extrascolare, care au ca scop dezvoltarea aptitudinilor practice.

Aceste comunitati alternative de invatare permanenta se pot forma in cadrul bibliotecilor, cluburi de educatie sau ateliere, cum este, de exemplu, Incubator107. In cadrul acestor ateliere, se abordeaza teme diverse, de la cultura aromana, la discutii despre fotografie si tango. Instructorii sunt persoane cu multa experienta, capabile sa transmita informatia de asa natura, incat elevii sa-si poata folosi noile cunostinte in mod practic.

Avantajul invatarii alternative, in detrimentul memorarii unor informatii teoretice, este ca elevii folosesc  in mod concret informatiile pe care le acumuleaza pe parcursul unei zile. Nemaitrebuind sa memoreze cantitati mari de informatii, pe care nu au certitudinea ca le vor pune in practica in viata de zi cu zi, in cadrul acestor comunitati de invatare permanenta, elevii se pot concentra pe ceea ce ii pasioneaza cu adevarat, si pe aplicabilitatea cunostintelor acumulate.

De asemenea, aceste cluburi de invatare permanenta au mult mai mult de oferit, nu doar informatii practice. Elevii primesc consiliere, mentorat si incurajari pentru a invata mai bine. Prin programul de mentorat, copiii sunt sprijiniti sa-si termine temele pentru scoala, printr-o abordare orientate pe nevoie si adaptata la abilitatile si interesele fiecarui copil. Sunt dezvoltate abordari inovative, care se axeaza atat pe imbunatatirea prezentei si performantelor scolare, cat si a abilitatilor in materie de arta, filme, muzica, informatica sau cele sportive.

Prin implicarea in activitati sportive, de echipa, se dezvolta disciplina, respectul de sine, competitivitatea si spiritul de echipa al copiilor. Prin programe de educatie sociala si financiara, abordarea fiind centrata pe copii, acestia sunt inspirati si responsabilizati din punct de vedere social si economic. Astfel, cu ajutorul acestor programe alternative de invatare permanenta, ei vor fi capabili sa devina agentii de schimbare ai propriilor vieti.

     

Profilul publicului tinta in promovarea materialelor educative

 

Materialele educative au un rol important in educatia copiilor si adultilor, in comunicarea celor mai noi practici si proiecte din domeniu si ofera informatii ce stimuleaza imaginatia, creativitatea si gandirea.

Tipurile de materiale educative difera in functie de continut si limbajul utilizat si pot fi dedicate mai multor tipuri de publicuri. Indiferent ca vorbim de materiale informative, stiri, newslettere sau materiale suport pentru mai multe forme de educatie, publicul tinta stabileste directia de comunicare, nevoile si temele de informare precum si stilul continutului.  Daca in urma cu cativa ani puteai viza intr-o campanie de informare, fie online, fie prin materiale educative, un public foarte larg, in prezent targetarea mesajului este esentiala chiar si pentru informatiile care pot viza un public generalist. Mai ales, daca vorbim despre informarea cu privire la domeniul educational, unde putem discuta despre invatare permanenta, educatie formala, nonformala sau informala. Targetarea publicului tinta consta in indentificarea potentialilor cititori si beneficiari ai informatiilor , a mediilor din care acestia se informeaza(site-uri, comunitati online, retele sociale, evenimente, activitati, etc) si transmiterea mesajelor doar celor interesati.

Ce ar trebui sa cuprinda profilul publicului tinta pasionat de educatie?  Putem incepe conturarea unui profil de la cateva informatii basic, precum de la sex, localitate si varsta, insa putem continua cu domeniile sale educationale preferate, evenimentele pe care acesta le frecventeaza, tipurile de activitati si programe educationale in care se implica, relatia sa cu scoala si elevii sai si asa mai departe. Cu cat profilul publicului tinta este mai complex cu atat mesajele pot fi mai targetate si materialele informative vor fi mai eficiente.

Avand in vedere faptul ca materialele educative propuse trateaza subiecte precum: voluntariat, facilitarea invatarii permanente, rolul educatiei continue in activitatea profesorilor, abordari ale educatiei nonformale, publicul tinta trebuie sa exercite un interes sporit in invatarea permanenta cu toate formele si dimensiunile ei. Astfel, in creionarea publicului tinta vom lua in considerare persoanele interesate si implicate in dezvoltarea invatarii permanente, profesori care desfasoara activitati extra-curriculare si proiecte de educatie non-formala sau care doresc sa demareze astfel de activitati, consilieri scolari sau inspectori care gestioneaza programe de educatie continua si implica un numar mare de elevi in activitati ce le pot stimula creativitatea, ingeniozitatea si spiritul social. Mai mult decat atat, de materialele educative pot beneficia si metodisti pentru activitati educative, formatori pentru formare continua, coordonatori de programe educative din scoli sau chiar parinti si elevi.

Dupa ce raspundem la intrebari cum ar fi, care sunt caracteristicile demografice ale publicului tinta(medie de vârstă, stare civilă, etnie, religie, studii, ocupație, statut profesional.)? cum decurge o zi din viata unui public tinta(sustine cursuri, organizeaza evenimente educationale, promoveaza proiecte de educatie formala sau nonformala, propune noi activitati in scoala, etc)? care sunt obiceiurile generale ale publicului tinta(participa la seminarii si evenimente tematice, est deschis la nou, iubeste sa lucreze cu copiii, acceseaza site-uri de dezvoltare persoanala, etc)? urmeaza o noua etapa in planificarea transmiterii unor mesaje educative: Care sunt canalele de comunicare utilizate de publicul tinta?

Este foarte important sa nu omitem si cel mai eficient canal de comunicare: word of mouth, care se poate manifesta si prin raspandirea mesajului la apropiatii publicului tinta, precum profesori, colegi de serviciu, prieteni.

In acest sens, urmeaza evaluarea activitatii online intreprinse de publicul tinta vizat, cat este de important este pentru ei monitorizarea presei de profil si cat de eficienta este comunicare prin afise, pliante si cat de mult le starneste interesul astfel de medii de comunicare. Luand in considerare profilul publicului tinta creionat mai sus, putem estima ca sunt utilizate cu siguranta retelele de socializare, site-uri educationale, blog-uri, site-uri cu continut video, sunt abonati la site-urile de comunicate de presa, urmaresc presa de specialitate si site-uri de specialitate care mereu aduc ceva nou domeniului in care activeaza, care in permanenta promoveaza noi proiecte si programe educationale. Metodele de comunicare offline sunt mult mai disponibile pentru publicul nostru tinta daca acesta participa la evenimente sau cursuri si le este atras interesul in urma consultarii de flyere sau brosuri.

Dupa ce stabilim profilul publicului tinta si canalele de comunicare utilizate, trebuie sa cunoastem care sunt cuvintele cheie care atrag atentia publicului nostru tinta. Aceste cuvinte vor fi incluse si in materialele educative, sau cel putin, in promovarea materialelor educative propuse. Avand in vedere cele analizate mai sus, cu siguranta expresiile cheie care atrag atentia publicului nostru tinta sunt tehnici de educatie nonformala, proiecte de educatie nonformala, programe de invatare permanente, targ de invatare permanenta, seminarii de educatie nonformala, cursuri de invatare permanenta sau de educatie nonformala, etc.

Ca in orice alt domeniu, profilul publicului tinta este esential pentru transmiterea unor mesaje targetate, relevante si care suscita interesul intr-o asemenea maniera, incat diseminarea informatiilor transmise va veni de la sine.